SOCIETATE CIVILĂ DE AVOCAȚI
MOLOMAN, LAZĂR
ȘI ASOCIAȚII
Societatea Civilă de Avocați ,,Moloman, Lazăr și Asociații” a luat naștere în luna august 2011, prin asocierea celor doi avocați parteneri, George Moloman și Andrei Lazăr, asociere ce a avut la bază o importantă colaborare profesională anterioară, consolidată totodată de o strânsă prietenie.
Societatea a fost înființată în scopul dezvoltării și extinderii serviciilor de asistență, reprezentare și consultanță juridică în cele mai diverse domenii ale dreptului, urmărind să valorifice îndelungata și fructuoasa activitate ca avocat pledant a lui George Moloman și experiența de magistrat a lui Andrei Lazăr, acumulată în perioada în care a îndeplinit funcția de procuror.
Într-un timp relativ scurt, societatea noastră a reușit să se impună în domeniul de activitate, prin răspunsul prompt acordat problemelor ridicate de clienții noștri, prin reprezentarea eficientă a acestora în fața instanțelor judecătorești și a altor autorități, prin identificarea celor mai adecvate remedii juridice și, nu în ultimul rând, prin asigurarea unui climat de încredere reciprocă în relația client-avocat. Ca modalitate de lucru, dorim ca legătura cu clienții noștri să fie directă și nemijlocită, cu garantarea strictă a confidențialității. Acceptarea unei cauze se realizează numai în urma unei consultări juridice prealabile, după studierea actelor puse la dispoziție de client și, în final, cu informarea clientului asupra soluțiilor juridice identificate.
Echipa
Colaborări
Casa noastră de avocatură are în desfăşurare colaborări
cu site-uri cunoscute din domeniul juridic: